DREPTUL LA DUMNEZEU

SARAJEVO, 2 NOIEMBRIE 2001
E vineri! Glasul muezinilor se pierde pe strazile orasului. E rugaciunea de vineri. Se strang cu totii sa-si ceara iertarea pacatelor! Mai e o saptamana si incepe Ramadanul. E vremea iertarii!
Deodata aud clopotele, clopotele catedralei care paradoxal troneaza in mijlocul unei cetati in care Isus a fost rastignit a doua oara! Pasii ma duc direct acolo, in biserica mea, la Dumnezeul meu!
Am intrat cu aceeasi piosenie cu care ei se pleca in fata Dumnezeului lor. O liniste coborata parca din Paradis pune stapanire pe mine. In surdina se aude rugaciunea preotului. Inchid ochii si ma rog!
E incredibila linistea asta! Aproape ireala intr-un oras atat de plin si de animat. Internationalii pe de o parte care incearca sa "cunoasca" realitatea bosniaca in cele mai rafinate restaurante si cafenele din oras si pe de alta, localnicii care zambesc ingaduitori incercand sa-si vindece ranile ( ma -ntreb daca vor reusi)
Dispretul este reciproc; relatia este una de toleranta!
O anume tensiune domina atmosfera, o tensiune care te indeamna sa mergi pe varful picioarelor ca nu cumva sa debalansezi fragilul echilibru. E dansul pe sarma, e locul unde viata miroase a moarte.
Nu stiu daca e intamplator faptul ca locuiesc intr-o casa care apartine unei familii de musulmani. Una dintre cele mai vechi familii de pe meleagurile acestea. Terzici ii cheama. Strabunul lor a fost Imam.
Acum o zi sau doua batranul Terzici a murit! M-am inchinat, m-am rugat pentru sufletul lui si am zis: " Dumnezeu sa-l ierte! .... care Dumnezeu?! Al meu? Al lor? Acelasi!
E vineri! Glasul muezinilor se pierde pe strazile orasului. E rugaciunea de vineri. Se strang cu totii sa-si ceara iertarea pacatelor! Mai e o saptamana si incepe Ramadanul. E vremea iertarii!
Deodata aud clopotele, clopotele catedralei care paradoxal troneaza in mijlocul unei cetati in care Isus a fost rastignit a doua oara! Pasii ma duc direct acolo, in biserica mea, la Dumnezeul meu!
Am intrat cu aceeasi piosenie cu care ei se pleca in fata Dumnezeului lor. O liniste coborata parca din Paradis pune stapanire pe mine. In surdina se aude rugaciunea preotului. Inchid ochii si ma rog!
E incredibila linistea asta! Aproape ireala intr-un oras atat de plin si de animat. Internationalii pe de o parte care incearca sa "cunoasca" realitatea bosniaca in cele mai rafinate restaurante si cafenele din oras si pe de alta, localnicii care zambesc ingaduitori incercand sa-si vindece ranile ( ma -ntreb daca vor reusi)
Dispretul este reciproc; relatia este una de toleranta!
O anume tensiune domina atmosfera, o tensiune care te indeamna sa mergi pe varful picioarelor ca nu cumva sa debalansezi fragilul echilibru. E dansul pe sarma, e locul unde viata miroase a moarte.
Nu stiu daca e intamplator faptul ca locuiesc intr-o casa care apartine unei familii de musulmani. Una dintre cele mai vechi familii de pe meleagurile acestea. Terzici ii cheama. Strabunul lor a fost Imam.
Acum o zi sau doua batranul Terzici a murit! M-am inchinat, m-am rugat pentru sufletul lui si am zis: " Dumnezeu sa-l ierte! .... care Dumnezeu?! Al meu? Al lor? Acelasi!