ÎNGERUL MEU PĂZITOR!
Era în vara lui 1995 când am primit o chestie cu nişte labe imense care avea urechile ca nişte antene de satelit. Avea doar 2 luni jumate. Locuiam într-o garsonieră în Drumul Taberei. Loc nu prea era. Nici timp nu prea era. Nu l-am vrut. El în schimb, da! Îmi plăcea preşedintele democrat de atunci.....al americanilor, fireşte, Bill Clinton. În egală măsură, tânărul meu prieten mânca până începea să meargă prin rostogolire. Aşa că am combinat cele două chestiuni şi aşa am ajuns să strig timp de 16 ani după un ciobănesc german: Bilăăăăăăăăă! Biluţăăăăăăăăăă! Provenea de la canisa de la Sibiu. Avea părinţi cu pedigree- ofiţeri deh- în armata română. Nici lui, nici mie nu ne-a pasat vreoadată de asta. Când a ajuns în garsoniera noastră din Drumul Taberei, o aveam deja pe Sheeba, o birmaneză lipicioasă, minunată. L-a adoptat imediat. Au crescut impreună. Am crescut impreună!
Nu l-am tratat niciodată ca pe un câine. Era prietenul meu căruia îi spuneam orice. Şi culmea, mă înţelegea! Bilă! Mi-e tare greu să vorbesc acum despre el. Fizic, nu mai e lângă mine de câteva luni! L-am dus la dresaj când era mic . Doar două săptămâni-atât i-a trebuit să-nveţe comenzile de bază. În timp însă, vorbind cu el într-una, mi-am dat seama că înţelege tot. Dincolo de inteligenţa lui ieşită din comun era iubirea asta Dumnezeiească dintre noi. Ne înţelegeam prin gesturi! Aveam jocurile noastre! Mă apăra cu preţul vieţii! Mă însoţea oriunde! O iubire mare se trăieşte şi se păstrează în suflet şi e tare greu să o poţi pune în cuvinte apoi. Îl iubesc pe Bilă şi mi-e tare dor de el! Prieten bun şi drag!
Nu l-am tratat niciodată ca pe un câine. Era prietenul meu căruia îi spuneam orice. Şi culmea, mă înţelegea! Bilă! Mi-e tare greu să vorbesc acum despre el. Fizic, nu mai e lângă mine de câteva luni! L-am dus la dresaj când era mic . Doar două săptămâni-atât i-a trebuit să-nveţe comenzile de bază. În timp însă, vorbind cu el într-una, mi-am dat seama că înţelege tot. Dincolo de inteligenţa lui ieşită din comun era iubirea asta Dumnezeiească dintre noi. Ne înţelegeam prin gesturi! Aveam jocurile noastre! Mă apăra cu preţul vieţii! Mă însoţea oriunde! O iubire mare se trăieşte şi se păstrează în suflet şi e tare greu să o poţi pune în cuvinte apoi. Îl iubesc pe Bilă şi mi-e tare dor de el! Prieten bun şi drag!
Dragostea imensa a acestui caine si sufletul lui nobil au invins divergentele intre rase. A crescut cu o pisica pt ca apoi in ultimii sai ani de viata el insusi sa creasca doua pisici. Prima a fost Mi- gasita prin curte, mica, hranita cu biberonul. De rest s-a ocupat Bila- a educat-o efectiv si afectiv. A urmat Mitzura pe care a salvat-o de la moarte exact in anul in care a facut prima pareza. Era in curte cu botul bagat in boscheti. Ma gandeam ca nu se simte bine. Cand m-am apropiat si am dat crengile la o parte era o mana de matza, uda leoarca de limbile lui Bila care o tinea intre labe si sufla peste ea ca sa-i fie cald. Am luat-o in casa si Mitzura nu s-a mai dezlipit de el. Inutil sa povestesc reactiile celor doua atunci cand Bila a plecat. Cainele asta mi-a dat multe lectii de viata- prima si cea mai tare a fost ca dragostea nu vine la tine daca o tii in lesa. L-am lasat liber si m-a iubit toata viata lui cu o sinceritate si un devotament pe care rar le intalnesti la oameni. O alta care m-a marcat - vointa! Mereu, de la bun inceput, a avut o vointa de fier si o dorinta de a se autodepasi. Cateodata imi lasa impresia ca e capabil sa vorbeasca omeneste si de ce nu sa si scrie. Cand a paralizat prima oara, eram foarte suparata. L-am scos in curte ca sa-si faca nevoile ca sa nu fiu nevoita sa i le provoc artificial. Dadeam cu un bat in crengile unui boschet. Bila era cam la 20 de metri distanta de mine. Nu se mai putea ridica. Isi folosea doar labele din fata, iar pe cele din spate le tara. Intotdeauna i-a placut joaca si mai ales "prinde". Nu mi-am dat seama ca ma urmarea. La un moment dat l-am vazut ca si-a mobilizat toate fortele pe care le mai avea. Citeam in ochii lui: " sunt caine lup. Pana aici!" S-a ridicat si in fuga, tarandu-si partea din spate a venit la mine, mi-a smuls batul din mana si a cazut fericit la picioarele mele. Era felul lui de-a-mi spune ca o sa fie bine. Si a fost. Cu joaca asta l-am pus pe picioare, astfel ca din aprilie pana-n august cand am mers la mare era recuperat 85 la suta.
