Am dat ochii peste cap şi gata! N-am ştiut nimic de mine ore în şir. Visam că cineva îmi dădea palme. Nu ştiam cu ce am greşit. Era anastezista. Încerca să mă trezească. Nu voiam să mă întorc. Eram prea liniştită acolo unde fusesem. Mai trec câteva ore. Pic, pic...piu, piu...rotesc ochii prin cămăruţa de reanimare. Dau de Cristi. Stătea cuminte pe un scaun lângă mine. Era descarnat de oboseală şi teamă. Mă ţinea de mână şi se uita la mine de parcă o vedea în carne şi oase pe Monalisa. Mi-e frică să nu mor sufocată, îi spun. Mi-e frică! N-ai de ce, îmi spune atât de senin şi calm cum nu l-am văzut niciodată. Sunt aici! Nu te las! A chemat-o pe asistentă să-mi facă un calmant. Nu s-a mişcat de lângă mine toată noaptea, mi-au spus. S-a întreţinut cu o familie de rromi, a colegei mele de cameră. I-a ascultat, i-a căinat, l-au căinat! Haoleu, ţi-e bolnavă franţozoaica! A doua zi, mai bine! Mă dau jos din pat şi mă duc la baie. Dau cu ochii de mine în oglindă! Mă ia cu leşin! Faţa mea e tumefiată! Să ai nervi de oţel şi ţi-ar veni s-o iei la goană. Sunt trasferată înapoi în salon. Respir greu şi sunt obosită. Se deschide încet uşa. Era prânzul. Friptura aburindă de la Taverna sârbului şi o salată. Ce-mi place mie! Şi Cristi cu ochii duşi în fundul capului. A apucat să doarmă pe scaun un ceas. A fugit la muncă şi s-a-ntors. Mă sărută părinteşte pe frunte şi-mi taie friptura. Mănânc încet în timp ce el îmi povesteşte banalităţi. Se uită la mine la fel. O secundă, două, şapte, nouă de iubire. Toate în privirea lui. A stat, n-a plecat! 

Nu am să vă explic de ce nu l-am înghiţit niciodată pe dl. Turcescu. Nu voi judeca nici prestaţia de aseară a ziaristului acoperit cu Duhul sfânt. Nu mă voi apuca să analizez hârtiile alea puse, cică de el, pe nu-ş ce site. Nu o să vă pun că vai, că au că etc. Vă spun doar atât: indiferent ce sau cine se află în spatele lui Turcescu acum, rezultatul este unul singur: DISCREDITAREA JURNALIŞTILOR. Mutăm atenţia de la politichie, acu în plină campanie, pe ăia de la televizor. Cetăţeanul de rând va zice: Păi dacă şi ăsta, atunci?.... Încrederea construită în 25 de ani de chin pentru mulţi dintre noi e acum aruncată în aer. Nu ştiu de ce, da' mă tem că în viiorul apropiat o să mai vedem confesiuni turcesciene. Cât despre Turcescu....să-l lăsăm să bată mătănii. Cred că preafericitul i-a asigurat un loc la revista popilor. Eu mă duc să dau cu aspiratorul.