SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA

Dragã Românie,
Îţi scriu la ceas de searã cu inima-ndoitã pentru cã mã tem de ce-i mai rau. Mi-ai spus sã nu te pãrãsesc. M-ai rugat atunci când amândouã eram mai tinere sã nu plec. Ziceai zâmbind cã o sã fie bine. Şi eu tãceam şi aşteptam în timp ce tu te întindeai rând pe rând cu FSN, PDSR, PSD, PNL si PDL. Te desconsiderã acum. Ţi-a rãmas doar rânjetul. Ţi-au sfâşiat poalele şi faţa şi mie sufletul. Românie, de ce taci? Pleci capul? ... iar? Nu mai ai nici un pic de mândrie? Ai avut vreodatã? Te-ai cocârjat şi nu mai poţi sã stai dreaptã. Sau nu mai ştii? Ai stat vreodatã dreaptã? Românie, le-ai dat copiilor tãi nevolnici tot şi p-ãia buni mi i-ai pierdut. Ce faci tu, Românie? Fã ceva şi pentru mine! Dar fã-o repede cã mor!