Ma bantuia gandul ca ceva nu e in regula cu el. L-am sunat. " Esti bine?" "Da", mi-a raspuns el cu bucurie in glas. " Imi astept sfarsitul, departe de lumea dezlantuita". Se auzeau voci. " Unde esti?" il intreb cu teama. " Intr-o societate" , imi raspunde el sec. " Sa te las" zic. " Nu, zice Danil, ce treaba am io cu ea. Societatea cu treaba ei, io cu treaba mea" . L-am sunat din nou, duminica , pe 4 martie. Era ziua lui. I-am spus " La multi ani si sa-mi traiesti!" Am ras, am glumit! Ca de obicei i-am spus ce aveam pe suflet si bunul si iubitul meu prieten ma asculta. Cateva din cele din urma clipe de viata si le-a petrecut ascultand prostiile mele. Daniel era bolnav, foarte bolnav si nu m-a lasat nici o secunda sa stiu asta ca sa nu ma demoralizeze. Cand am aflat ca luni seara s-a stins, ca s-a dus la Dumnezeul pe care l-a iubit atat de mult, cerul a cazut pe mine. Acum imi dau seama ce a insemnat frumusetea asta de om pentru mine. Danile, ma alina gandul ca acum ti-e bine si ca intr-o zi, poate nu foarte tarzie, o sa ne revedem!
RSS Feed
