Eastmed se numeşte noua conductă de gaz care va fi construită în estul Mediteranei. Chiar în a doua zi a lui 2020, grecii, israelienii si ciprioţii au bătut palma să o facă. Încă nu e clar din ce bani va fi construită, dar eu una nu mi-aş face griji. Gazoductul va avea o lungime de 1900 de kilometri şi principalii beneficiari ai gazului care va veni din Israel vor fi statele din sud-estul Europei. Şi ca să le dea ruşilor şi nemţilor peste faţă cu Nord Stream-ul lor cu tot, gazoductul al cărui act de naştere a fost semnat azi la Atena, ar urma să fie cea mai lungă conductă subacvatică din lume!!! 2025 este anul în care ar trebui să fie gata. Ar fi o lovitură pentru Rusia, care iată, a anunţat prin vocea liderului de la Kremlin că a încheiat un contract senzaţional cu Ucraina şi prin urmare o criză ca cea din 2009 nu ar mai fi posibilă. Dar asigurările vin de la ruşi. Spun că ar fi o lovitură pentru Rusia pentru că astfel se va termina monopolul rusesc asupra gazului pe care-l consumă europenii. Acum vreo 6 ani, la Lumea azi, povesteam despre imensa pungă de hidrocarburi găsită în Bazinul Levantului. Spuneam atunci că e o chestiune timp pentru israelieni să înceapă exploatarea sa. La momentul respectiv, Turcia şi Erdogan erau doar în zorii agresivităţii de azi când, iată, parlamentul de la Ankara a dat undă verde deplasării militarilor turci în Libia. Ce a căutat neamţul în Bulgaria, o să ziceţi. Păi, gaz, petrol, d-astea! Practic, EastMed sare Turcia şi pare că ne scapă de ruşi, dar .... Recep Erdogan a devenit *prietenul* de nădejde al lui Vladimir Putin. O mână murdară o spală pe cealaltă, cu sânge. Ciprul, după cum bine ştiţi, este divizat după criza cipriotă, în urma căreia, în 1983, era instaurată în nordul insulei Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia. O parte din bogăţia de pe fundul Mediteranei revine acestei insule revendicate deopotrivă de greci şi de turci. Aceştia din urmă, de altfel, au început forările în zonă, fără nici un drept legal, încă de anul trecut. Italienii nu au venit la Atena să se alăture demersului celor trei. S-ar putea însă, ca după decizia de azi de la Ankara privind desfăşurarea militară turcă în Libia, Roma să nu mai stea pe gânduri. Nord Stream, South Stream, BRUA, Turkish Stream toate au o singură sursă: gazul rusesc. Americanii au mers până într-acolo încât au sancţionat companiile care lucrează la magistralele care leagă Rusia de Germania. EastMed are binecuvântarea Washingtonului. Asta în condiţiile în care la Bruxelles se vorbeşte într-una de diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz, dar în fapt, rămânându-se doar la stadiul de vorbe. Mai mult, de prea multe ori UE s-a făcut că nu vede şantajul mizerabil practicat de ruşi. ( Să mai amintesc faptul că fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder reprezintă interesele Rusiei. în special în sectorul energetic, în Europa?) Dacă EastMed va fi gata în 2025, iar americanii vor aduce gazul lichefiat în huburile din nordul Europei, abia atunci o să putem spune că monopolul ruşilor pe gaz în Europa s-a terminat. 

Mă apucă groaza când văd feţele amărâţilor care vin şi nu se mai termină din Siria, ţări africane şi , atenţie, Kosovo. Văzându-i mi-am adus aminte de taberele de refugiaţi de la Stenkowaty din timpul războiului din Kosovo. Da, ruperea Iugoslaviei punea Europa în faţa unui aflux masiv de refugiaţi şi se întâmpla doar la aproape 20 de ani de la terminarea războiului din Vietnam. Tot cu bărcile fugeau şi atunci şi tot de război. Numai că la jumătatea anilor 70, Franţa nu-şi punea întrebări, cum face azi Slovenia şi cere să primească doar creştini, aşadar, Franţa nu-şi punea întrebări ci pur şi simplu accepta atunci peste 100 de mii de imigranşi ilegali. E un gest pe care însă, astăzi, într-o Europă abia trezită din coma economică, nu multe ţări îşi permit să-l facă. Numai anul acesta au ajuns pe continent aproape 300 de mii de imigranţi şi suntem abia în august. E o cifră record. De aici şi concluzia mai multor confraţi că este cea mai mare criză de la al doilea război mondial. Uniunea Europeană pare că se mişcă în paşi de promenadă, în timp ce disperarea şi viitorul omorât de bombe îi face pe oamenii ăştia s-o ia la goană spre bătrânul continent. A fost nevoie ca în aprilie să se înece 800 de suflete în largul Libiei pentru ca paza în Mediterană să se tripleze. Aşa au ajuns să găsească ambarcaţiuni plutind în derivă cu mii de oameni la bord. Alt record: într-o singură zi au fost găsiţi 4400 de oameni. Toţi se-ndreptau spre Italia. Dar cursele morţii prin Mediterana nu mai sunt atât de sigure aşa că traficanţii au reinventat o rută mai veche. În ultima lună cele mai multe intrări ilegale au fost înregistrate în Grecia, via Turcia prin strâmtorile Mării Egee. Dar dincolo de drama acestor sărmani, eu văd altceva în acest exod. E nota de plata a Europei pentru indiferenţa ei. Cu mai mult sau mai puţin sprijin din afară, " revoluţionarii" au torpilat prin Primăvara arabă toate regimurile din nordul Africii. S-a creat astfel o centură de instabilitate, furnizoare de ce vreţi dvs: de la trafic de droguri şii fiinţe umane până la terorism. Libia e în aer, Yemenul e în aer, Somalia e în aer, Eritrea e în aer etc... Atâtea ţări, tot atâtea probleme pe care nimeni din Europa n-a vrut sau n-a putut să le rezolve atât cât i-ar fi stat în putinţă. Singura care pare că şi-ar reveni este Egiptul, dar asta pentru că armata a intervenit la timp. Şi ce face Uniunea Europeană acum, când are deja problemele ei cu şomajul, cu extremismul, cu atacurile organizaţiilor teroriste, cu economia care nu ştim precis ce va face la anul? Uniunea Europeană stabileşte cote de azilanţi în limita posibilităţilor. V-aţi întrebat, de ce oare aceşti refugiaţi vor neapărat în Germania? Pentru că statul Federal le asigură pentru fiecare în parte o pensie socială de aproape 400 de euro pe lună , timp de 3 luni. Asta înseamnă că dacă sunt cel puţin doi membri ai unei familii ajunşi în Europa, în următoarele luni pot strânge taxa libertăţii pentru cei de acasă. Şi ce face Europa să oprească traficul de fiinţe umane? Dă din gură! A fost nevoie de o maşină plină cu cadavre ca să treacă la acţiune. Şi care-i rezultatul? Austriecii au prins aproape 5 traficanţi. Aş râde, dar nu pot. Ani la rând italienii au strigat disperaţi către Europa, excedată fiind de  imigranţii ilegali care au ocupat literalmente milimetric insula Lampedusa. Nimeni nu i-a ascultat. Spaniolii au făcut un zid în enclava africană Melilla cu mult înaintea acestui exod. Cred că ceea ce se-ntâmplă acum e o problemă de securitate internaţională şi cred că la fel ca acum 70 de ani când abia se încheiase un război şi era cât pe ce să se coacă altul ( nu intru în amănunte) e nevoie de un PLAN MARSHALL. Cred că nu se va rezolva nimic primind cote de imigranţi, cheltuind sume colosale pentru asigurarea securităţii pe contiennt, când mai simplu ar fi să dea toată lumea cărţile pe faţă. Să spună cine cu cine e, să găsească o cale prin care să oprească războiul din Siria, ofensiva ISIS, ofensiva surorilor ISIS din Africa, Boko Haram şi Al Shabab. Să găsească o cale prin care să oprească alimentarea continuă din ultimii 10 ani a extremismului care, atenţie, riscă acum să dea Europa şi toată lumea serios peste cap. 

Acum un an, cand Rusia se pregatea sa anexeze Crimeea toate televiziunile din Federatie si cele din strainatate controlate de Kremlin, ii faceau pe rebelii care rasturnasera regimul de la Kiev neonazisti. O luna mai tarziu, primul obiectiv al rebelilor, de data asta din estul Ucrainei sustinuti de rusi, a fost sa ocupe toate televiziunile ucrainiene. Le-au inchis doar ca sa-si reia transmisiunile televiziunile rusesti care fusesera inchise. In masinaria de propaganda a Kremlinului, comparabila cu laboratorul de fictiune de la Hollywood, acesta este un segment cheie in razboiul hibrid dus de Rusia impotriva Ucrainei si al restului lumii. Nu aduce beneficiile scontate, deocamdata, in afara granitelor Federatiei, dar cu siguranta, in Rusia, il sprijina pe Vladimir Putin care, iata, inca se bucura de o popularitate incredibila- putin peste 70 la suta in sondaje. Maniera perfida prin care propaganda ruseasca intra in casele est europenilor este insa extrem de periculoasa. Serviciile de televiziune ofera telespectaorului, mai nou si in limba engleza, un amestec perfect de programe de divertisment impanate cu cele de stiri. Acestea din urma sunt uneltite cu mare grija. Franturi de adevar sau chiar stiri false presarate printre cele veritabile. Este suficient ca un canal de televiziune de stiri, si nu trebuie sa se bucure de mare credibilitate acel canal, este suficient deci, ca un astfel de canal sa preia informatiile.  Cum in majoritatea redactiilor, sa zicem din Romania, ignoranta, ca sa nu-i spun altfel, ii face pe asa zisii producatori sa se ia unii dupa altii, o "teava" de dezinformare poate devebi foarte usor o "sursa" de dezinformare, un "mainstream" inghitit de foarte multi fara nici un fel de discernamant. De Russia Today ati tot auzit fiindca multe dintre  "informatiile" vehiculate de acest trust in mai multe limbi de circulatie, sunt preluate cu succes si in Romania. Dar ce-ati zice de New York Times sau Daily Telegraph sau de ce nu the Guardian. Publicatii cu staif, in care propaganda ruseasca s-a insinuat la cel mai inalt nivel profesionist. Dar aceasta arma nu s-a nascut peste noapte. Este doar propaganda sovietica perfectionata pana la nivelul actual, extrem de profesionist, la care, o sa radeti, de multe ori lucreaza firme "grele" din occident. In fond, banii n-au miros si unde mai pui ca daca te uiti cine e in spatele unor publicatii credibile din vest surpriza o sa fie de proprotii. Uniunea Europeana nu a luat in serios acest razboi mediatic pana de curand cand sefa diplomatiei europene, Federica Mogherici a cerut un plan de contracarare a campaniilor rusesti de dezinformare. Iunie e data limita. Pentru o Europa care a avut nevoie de ceva timp ca sa-si revina si sa dea un raspuns aryiculat cu privire la aventura militara rusa in Ucraina, o contracarare a mitraliereie de cuvinte ruse pare o provocare si mai mare. Nu poti sa-ti infrangi dusmanul daca nu-i cunosti vulnerabilitatile. Care sunt verigile slabe ale propagandei rusesti? Uniunea Europeana NU are nevoie de un instrument cel putin la fel de bun ca cel al Rusiei, ci de unul cu doua clase peste. Cum va face asta? Un rol determinant il vor juca jurnalistii, cei veritabili, cei care inca mai verifica informatiile si nu-si pun capul pe sina de tren de dragul senzationalului si al audientelor. Cum va face UE sa-i pastoreasca pe ACEI jurnalisti, ramane de vazut!

A trecut un sfert de secol de la incheierea razboiului rece si lumea se confrunta din nou cu amenintarea nucleara. Iranul este pe cale sa ajunga la o intelegere cu comunitatea internationala privind programul sau nuclear. Scapa de o parte din sanctiuni daca accepta, in principiu, inspectii internationale iar imbogatirea uraniului se va face limitat. Dupa 2025, Iranul va putea sa-si extinda , gradual programul pentru ca nu-i asa, guvernul de la teheran insista ca intreg programul nuclear este pacifist. Unii cred asta mai greu mai ales ca zilele astea Teheranul a inheiat o intelegere cu Damascul in contextul arcului de foc din Orient. Unda verde pentru Iran a fost din nou combatuta de premierul israelian Beniamin Netaniahu, Israelul este tara pe care Iranul nici nu o recunoaste si pe care ar vrea sa n-o mai vada pe nici o harta, intr-un discurs controversat tinut in fata congresmenilor americani. Seful executivului israelian spune ca Iranul va avea practic drumul deschis spre crearea bombei atomice. Dar unii spun ca de fapt Netaniahu se inseala si ca e mai bine sa ai , acum in balamucul din zona cu ISIS in coasta si alte retele teroriste, e mai bine, deci,  sa ai o intelegere cu Iranul decat nici una. Pana si americanii care nu voiau sa auda de regimul lui Assad si-au reconsiderat pozitia prin vocea secretarului de stat american John Kerry. Netaniahu are insa dreptate atunci cand sune ca se teme de un razboi nuclear, dar pericolul nu vine de la iranieni, nu numai de la iranieni.  La 25 de ani de la prabusirea URSS lumea intra intr-o noua era nucleara. Strategia nucleara a devenit varful de lance al regimurilor dubios democratice, iar inamicii regionali se joaca practic cu focul in fata celor 5 puteri nucleare initiale - America, Marea Britanie, China si Rusia, de multe ori intrand ele insele pe un teren minat cu suspiciune si rivalitate. Datoritya lui Beniamin Netaniahu, Iranul e sub atenta supraveghere a intregii lumi. Din pacate, restul, care au pe agenda lor producerea armelor nucleare scapa din vizor si sunt total neglijate. 
Cand s-a incheiat Razboiul rece intreaga lume a crezut ca anihilarea armelor nucleare nu mai e o chestiune de actualitate. Cand presedintele Barack Obama a repus problema pe tapet, in 2009, in timpul unui discurs rostit la Praga, a fost tratat nu ca un pacifist ci ca un politician care are o fantezie. Realitatea e de partea liderului de la Casa Alba. Fiecare putere nucleara cheltuieste miliarde pentru modernizarea arsenalului nuclear. In Rusia, de exemplu, bugetul apararii a crescut in ultimii 7 ani cu 50 la suta- o treime este dedicat arsenalului sau nuclear. Adica de doua ori mai mult fata de Franta, sa zicem. China investeste bani grei in submarine si lansatoare mobile de rachete. Pakistanul vrea sa scape de inferioritatea nucleara pe care o are fata de India. despre Coreea de Nord se crede ca ar fi capabila sa-si ridice in numai un an la zece numarul ogivelor nucleare si ar lucra in secret la o racheta care ar putea lovi coasta de veste a SUA. Noi jucatori , detinatori ai unor arme extrem de versatile, daca am putea spune asa, au transformat doctrina nucleara intr-un soi de tatonare.  Nu e nimic nou. Si in perioada Razboiului rece, preocupate de propria lor incordare, SUA si URSS , de multe ori scapau din vedere ce faceau altii in materie. Dar daca acest tip de arma ajunge sa se prolifereze in orientul Mijlociu, Iranul, Arabia Saudiata si posbil si Egiptul s-ar putea alatura Israelului in clubul detinatoarelor de arma nucleara, atunci pornirile de cele mai multe ori dezorientate ale unor grupari regionale vor avea nevoie de un antidot. Asa ca, atentia nu ar trebui sa fie concentrata exclusiv pe Iran , ci pe intreaga zona care, intr-o buna zi ne-ar putea arunca pe toti in aer. 

Nu se moare aşa uşor, mi-a zis mâna de om care venise să mă ridice din pat! Şi-a udat mâinile cu apă rece, le-a pus apoi pe faţa mea şi pe urmă m-a luat de subsuori şi m-a ridicat. Coşmarul nu se terminase. Toată noaptea oamenii în halatele lor albe au roit în jurul meu. Eram amorţită. Îmi dăduseră morfină. Dar nu mai puteam să respir. Auzeam un geamăt. Nu ştiu de unde venea. Într-un moment de luciditate îmi dau seama că eu scot sunetele alea. Am  adormit! Nu ştiu cât. Femeia asta văzuse multe la viaţa ei. Şi câţi oare îî muriseră în braţe? Mă prinde cu o forţă nebănuită pentru o fiinţă atât de mică. Mă ridic. Durerea mă sfâşie! O fracţiune de secundă am crezut că mă dezintegrez. Femeia e în spatele meu. Mă ia ameţeala, dar nu cad! Îmi aduc aminte de tata când a făcut primul accident vascular şi nu mai putea să scrie şi să vorbească.  Exerciţ, spunea într-una cu creionul pe care nu-l putea ţine. Exerciţ! ... Fac primul pas. E ca şi cum aş învăţa să merg din nou. Distanţa până la pat, 10 metri, e uriaşă! Am vedenii. Într-un colţ, cuminţi, în picioare: tata, Daniel şi Bilă. Îmi trec prin minte poveştile babelor că atunci când eşti gata vin să te ia cei care te-au iubit. Deschid ochii. În colţ nu sunt decât florile pe care mi le-a adus dragul meu prieten T. Când m-au trezit din anestezie era acolo. M-a luat în braţe şi mi-a zis că o să fie bine. Adorm din nou. Nu ştiu cât a trecut. Frate-miu îmi spue că M a sunat. Nu ştiu ce au vorbit. L-am sunat eu să vină să-mi aducă ceva.Sunt deja în picioare, dar ies diverse tuburi din mine. E după amiază, parcă. - Când m-a operat de apendicită eram la fel, plin de tuburi, zice el stângaci. E felul lui stângaci şi emotiv de a mă consola. pe mine însă mă enervează. Nu el,  ci situaţia. E ca şi când ai totul sub control şi deodată Dumnezeu îţi dă un bobârnac şi te duci de-a dura. Mi-a dat o smetie zdravănă după ceafă. Reacţionez radical. Acasă!  Mă refac încet şi refuz ajutorul. Am nevoie de el, dar e din ce în ce mai departe. Eu l-am gonit. E prea târziu? Doamne, eşti aici? Pune punct! Lasă-ne s-o luăm de la capăt, de data asta pe bune! 

La 20 de ani suntem geniali. La 30 de ani suntem geniali și aroganți. La 40 de ani primim reculul genialității arogante!

Erai un hoit şi eu o prădătoare obosită. Te-am înşfăcat din zbor în ghearele mele şi te-am ţinut bine şi-am tot urcat cu tine. Te-am dus sus, sus, dincolo de nori. Te-am readus la viaţă. Te-am dus aproape de Soare. Ţi-am reaprins făclia şi zămbeai. Pe urmă ţi-am dat drumul. De acolo de sus. Te-ai făcut ţăndări. Mă uit la tine cum te zbaţi. Ochi reci, însinguraţi. Tăcere, prea multă...Nu scoţi un sunet. Nu scot un sunet. Te uiţi la călăul tău şi te refaci. Mai cald, mai bun. Şi mă năpustesc asupra ta. Îmi înfig ghearele şi colţii în carnea ta prea crudă. Te sfâşii. Te oblojesc şi iar te sfâşii. M-am rănit. Am fugit şi m-am întors. Rana e adâncă şi nu trece. Mă ridici. Mă oblojeşti. Rece, foarte rece, dar mă ridici. Sus, tot mai sus, dincolo de nori. Pâlpâie viaţa în mine. Îmi dai drumul. Mă fac ţăndări şi te uiţi la mine cum dispar. Nici un gest. Doar linişte...

Îmi ţiuie urechile şi-mi vâjâie capul! S-a lăsat întunericul. Am ieşit năucă pe străzi. Miroase a lemn ars. Focul trozneşte în sobă. Am deschis uşiţa ca să fumez. Un dans drăcesc am în faţă. Limbile de foc învăluie buştenii cu o voluptate devoratoare. E întuneric în cameră şi-mi place că singura sursă de lumină e focul din sobă. Aşa parcă suntem amândoi desenaţi. Tăcem şi lăsăm să vorbească focul din sobă pentru noi. Ba molcom, ba sfârâind. Bem vin şi mâncăm brânză cu mucegai. Putem fi oriunde şi oricând şi chiar suntem, dar fiecare în filmul lui....

va urma

Am dat ochii peste cap şi gata! N-am ştiut nimic de mine ore în şir. Visam că cineva îmi dădea palme. Nu ştiam cu ce am greşit. Era anastezista. Încerca să mă trezească. Nu voiam să mă întorc. Eram prea liniştită acolo unde fusesem. Mai trec câteva ore. Pic, pic...piu, piu...rotesc ochii prin cămăruţa de reanimare. Dau de Cristi. Stătea cuminte pe un scaun lângă mine. Era descarnat de oboseală şi teamă. Mă ţinea de mână şi se uita la mine de parcă o vedea în carne şi oase pe Monalisa. Mi-e frică să nu mor sufocată, îi spun. Mi-e frică! N-ai de ce, îmi spune atât de senin şi calm cum nu l-am văzut niciodată. Sunt aici! Nu te las! A chemat-o pe asistentă să-mi facă un calmant. Nu s-a mişcat de lângă mine toată noaptea, mi-au spus. S-a întreţinut cu o familie de rromi, a colegei mele de cameră. I-a ascultat, i-a căinat, l-au căinat! Haoleu, ţi-e bolnavă franţozoaica! A doua zi, mai bine! Mă dau jos din pat şi mă duc la baie. Dau cu ochii de mine în oglindă! Mă ia cu leşin! Faţa mea e tumefiată! Să ai nervi de oţel şi ţi-ar veni s-o iei la goană. Sunt trasferată înapoi în salon. Respir greu şi sunt obosită. Se deschide încet uşa. Era prânzul. Friptura aburindă de la Taverna sârbului şi o salată. Ce-mi place mie! Şi Cristi cu ochii duşi în fundul capului. A apucat să doarmă pe scaun un ceas. A fugit la muncă şi s-a-ntors. Mă sărută părinteşte pe frunte şi-mi taie friptura. Mănânc încet în timp ce el îmi povesteşte banalităţi. Se uită la mine la fel. O secundă, două, şapte, nouă de iubire. Toate în privirea lui. A stat, n-a plecat! 

Nu am să vă explic de ce nu l-am înghiţit niciodată pe dl. Turcescu. Nu voi judeca nici prestaţia de aseară a ziaristului acoperit cu Duhul sfânt. Nu mă voi apuca să analizez hârtiile alea puse, cică de el, pe nu-ş ce site. Nu o să vă pun că vai, că au că etc. Vă spun doar atât: indiferent ce sau cine se află în spatele lui Turcescu acum, rezultatul este unul singur: DISCREDITAREA JURNALIŞTILOR. Mutăm atenţia de la politichie, acu în plină campanie, pe ăia de la televizor. Cetăţeanul de rând va zice: Păi dacă şi ăsta, atunci?.... Încrederea construită în 25 de ani de chin pentru mulţi dintre noi e acum aruncată în aer. Nu ştiu de ce, da' mă tem că în viiorul apropiat o să mai vedem confesiuni turcesciene. Cât despre Turcescu....să-l lăsăm să bată mătănii. Cred că preafericitul i-a asigurat un loc la revista popilor. Eu mă duc să dau cu aspiratorul.